Președintele Klaus Iohannis a avut, luni, o discuție telefonică cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Principalul subiect a fost conținutul Planului de relansare economică a Uniunii Europene și varianta revizuită a propunerii privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. Acestea urmează să fie prezentate până la sfârșitul acestei luni.

„Președintele Klaus Iohannis a menționat sprijinul deplin al României în ceea ce privește identificarea celor mai potrivite soluții pentru redobândirea forței economice a Uniunii Europene. Referitor la pachetul de propuneri pe care Comisia Europeană urmează să-l prezinte cu privire la Planul de relansare economică a UE și varianta revizuită a propunerii privind bugetul Uniunii pentru perioada 2021-2027, Președintele României s-a pronunțat pentru o abordare axată pe unitate, solidaritate și evitarea oricărei diviziuni sau fragmentări între statele membre ale Uniunii”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Președintele a pledat pentru un buget european puternic, consistent și flexibil. În acest sens, Klaus Iohannis a cerut ca volumul viitorului buget al UE trebuie să țină cont de noile circumstanțe economice în care se află Uniunea.

„Președintele Klaus Iohannis a accentuat importanța Politicii de Coeziune și a Politicii Agricole Comune, care trebuie folosite pe deplin pentru reconstruirea economiilor europene, acestea fiind importante instrumente de investiții. Prin urmare, Președintele României s-a pronunțat pentru un nivel crescut al alocărilor pentru cele două politici și pentru un cadru de implementare mai flexibil, astfel încât statele membre să poată adapta sprijinul financiar la nevoile lor specifice”, se arată în același comunicat.