Bilanțul infectărilor cu noul coronavirus ȋn România, a ajuns, pe 15 iunie, la 22.165 de cazuri. Ȋn ultimele 24 de ore, au fost ȋnregistrate 166 noi ȋmbolnăviri, un număr mai mic față de media săptămânii trecute.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.817 au fost declarate vindecate și externate. Până astăzi, 1427 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

La ATI, în acest moment, sunt internați 175 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.331 de persoane. Alte 92.734 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 564.278 de teste. Duminică au fost făcute sub 3.682 de teste, în condițiile în care sâmbătă au fost efectuate aproximativ 8.000, iar în zilele precedente, 11-12.000 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.393 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în străinătate au decedat, iar 29 au fost declarați vindecați.