Omul de afaceri moldovean Veaceslav Platon, condamnat la 18 ani de închisoare pentru corupție, a fost eliberat luni în urma unui demers de suspendare a executării pedepsei depus de procurorul general. Platon este acuzat că a spălat banii Rusiei.



Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare. Acesta este învinuit că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei, în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse în noiembrie 2014.



Platon a fost acuzat că a fost unul dintre cei care au spălat banii obținuți ilegal de Rusia, după cum arată o investigație a jurnaliștilor de la The Guardian.



„Magistrații au dispus astăzi, suspendarea imediată a executării sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 20 aprilie 2017, emisă în privința lui Veaceslav Platon, prin care acesta fusese condamnat la 18 ani închisoare pentru escrocherie, spălare de bani și corupere activă”, informează Procuratura Generală într-un comunicat.

Executarea în continuare a pedepsei de către Veaceslav Platon este condiționată de evoluția procedurii de revizuire a procesului penal, anterior deschisă de PCCOCS.