Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de caniculă în Capitală și alte 20 de județe, valabil vineri și sâmbătă. Vom avea 35-38 de grade Celsius și nopți tropicale.

În jumătatea de sud a țării vântul va sufla cu 55 km/h.

În București și județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt vremea va fi caniculară, se vor înregistra temperaturi maxime de 35-38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități.

În jumătatea de sud a țării local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în jurul a 55 km/h.

În Dobrogea, sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei și local în Oltenia nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce nu vor coborâ sub 20 de grade.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și în Câmpia de Vest.