De când are trei copii, Elena Băsescu (40 de ani) a făcut un pas ȋn spate din viața politică și s-a apucat de comerţ. În plină pandemie, fiica fostului preşedinte vinde măşti de protecţie atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, făcute ȋn atelierul său de croitorie.

“Având în vedere numărul tot mai mare de infectări cu coronavirus raportate, soluţia cea mai simplă de a ne proteja pe noi şi pe cei dragi nouă este purtarea măştii în spaţii închise în conformitate cu recomandările doctorilor şi regulile impuse de autorităţi.

Ştiu că masca nu este întotdeauna comodă, dar, dacă Sofia şi Traian Junior au înţeles şi acceptat că asta este situaţia şi masca este pentru binele lor, sunt convinsă că şi adulţii pot face acest efort. Şi eu îmi doresc foarte mult să trecem peste acest moment şi să scăpăm de restricţii, dar mai important este să facem asta sănătoşi evitând boala.

Eu vă recomand măştile textile reutilizabile din bumbac 100%, cu dublu strat protector din tifon: sunt mai confortabil de purtat şi, pe termen lung, sunt mult mai ieftine decât cele chirurgicale care trebuie înlocuite după doar câteva ore. În plus, pot fi şi un accesoriu vestimentar mai vesel într-o perioadă destul de ternă şi aparent lipsită de optimism”, a scris EBA pe Facebook.

Pandemia i-a obligat pe mulţi români să se reprofileze profesional, dar nu ne imaginam că ȋn această situație o vom regăsi și pe fiica cea mică a fostului preşedinte Traian Băsescu. De când a devenit mamă pentru a treia oară, Elena Băsescu și-a deschis un atelier de croitorie ȋn care realizează haine pentru copii și mame. Modele sunt chiar ea și micuții săi.

Chiar dacă nu mai este atât de vizibilă pe scena politică, ea a rămas membru activ al Partidului Mișcarea Populară și ȋși ȋndeamnă constant prietenii virtuali de pe Facebook să se ȋnscrie ȋn PMP.