Seara trecută, a avut loc, în Aula „Teoctist Patriarhul” din cadrul Palatului Patriarhiei, Gala de Excelență în Educație a Sectorului 2.

Evenimentul a reunit elevi, cadre didactice, părinți și reprezentanți ai autorităților locale, ai Protoieriei Sectorului 2 și ai Patriarhiei Române.

Evenimentul a avut drept scop aducerea în prim-plan a meritelor și performanțelor deosebite ale elevilor și profesorilor din comunitatea sectorului 2, din Capitală.

Alături de elitele comunității locale, din domeniul educației, s-a aflat și viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu, un obișnuit inițiator, susținător și promotor al programelor educative și sportive în rândul tinerilor. Popescu a oferit, în cadrul Galei, și Premiul Special pentru Voluntariat, pentru seria de conferințe „Talk About Life”, proiectul care înglobează nevoia tinerilor de a se exprima și de a genera idei care în viitor să producă schimbarea.

Într-o postare pe o rețea de socializare, viceprimarul a mulțumit Patriarhiei Române pentru implicarea în organizarea evenimentului, a felicitat laureații serii pentru realizări și a ținut să le reamintească de faptul că în administrația sectorului 2 vor găsi mereu un partener pentru susținerea performanței în educație.


„Felicitări premianților! Munca voastră este recunoscută și apreciată #Aca2ă. Vă mulțumim pentru exemplul dat comunității din care faceți parte.”, a scris Popescu pe Facebook.