Primarul oraşului Comarnic, PSD-istul Sorin Popa (foto), se plânge că bucureștenii și cei din Ilfov poluează aerul când stau cu orele în trafic. Drept urmare, el e hotărât să-i dea o replică pe măsură Gabrielei Firea.

Sorin Popa, primarul PSD al oraşului Comarnic, spune că va urma şi el exemplul primarului Capitalei şi va introduce viniete pentru autoturismele cu numere de Bucureşti şi Ilfov care intră în localitate. El invocă blocajul rutier şi coada uriaşă de maşini care staţionează pe teritoriul oraşului la sfârşit de săptămână, iar locuitorii din zonă se plâng, de foarte multă vreme, că nu mai pot respira din cauza poluării.

”Pe noi ne poluează la fel de mult ca şi în Bucureşti, pentru că stau maşinile cu orele pe raza oraşului Comarnic. Vom face şi noi o hotărâre de consiliu, că este uşor de făcut, prin care să impunem viniete pentru cei din Bucureşti şi Ilfov. Aşa aducem şi noi nişte bani la buget”, -a declarat Sorin Popa în presa locală.

Proiectul de hotărâre pentru introducerea vinietei pentru Bucureşti şi Ilfov, de la 1 ianuarie 2020, a fost pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei, până la 30 septembrie. De la plata noilor taxe vor fi exceptate mai multe categorii de autovehicule, între care cele ale serviciilor de urgenţă, ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, ale Societăţii Transport Bucureşti, cele adaptate special pentru persoanele cu dizabilităţi, dar şi autovehicule aparţinând Patriarhiei Române.

Proiectul defineşte Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – Şos. Ştefan cel Mare – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăsesti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti – P-ta Victoriei, inclusiv limitele acestuia.