Primarul general al Capitalei insistă să construiască Holdingul Municipal declarat nelegal de către instanță. Firea propune Consiliului General să înființeze 11 companii municipale noi care să preia, prin absorție, 21 de companii vechi și ilegale.

Potrivit consilierului general PNL Cătălin Deaconescu, principala miză este cea politică. Aceasta este calea pe care Gabriela Firea a găsit-o pentru a ieși din criza în care a ajuns după decizia Curții de Apel din 22 noiembrie 2018, spune Deaconescu.
Altă miză ar fispalareaadministratorilor și a directorilor acestor companii de răspundere, mai ales pentru ceea ce s-a întâmplat după decizia instanței.

Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare:
- nu poi fuziona două companii ilegale și să-i rezulte una legală.
- la unele dintre aceste companii nici măcar nu se fuzionează altele, ci doar mai apare în denumire câte un cuvânt nou. Adică aceeași Mărie cu altă pălărie.
- nu văd de ce noi liberalii am susine o astfel de reorganizare atâta vreme cât noi ne-am opus iniial înfiinării lor și nu am auzit ca partidul să-și fi schimbat doctrina de la susinerea economiei private ca motor al dezvoltării la propovăduirea rolului companiilor publice în economia de piaă ”controlată”.
- aceste companii și-au dovedit deja capacitateade a produce pierderi financiare în cei doi ani de existenă;
- de asemenea, în ciuda asigurărilor date de doamna primar, aceste companii sunt extrem de opace, informaiile despre activitatea lor lipsesc cu desăvarșire, iar cetăenii nu au habar de ce se întâmplă acolo, comentează consilierul general PNL.

Consiliul General al Primăriei Capitalei este convocat după alegerile europarlamentare, adică pe 30 mai.