Directoarea economică a PSD a fost prinsă și ea că a furat partidul. Gabriela Matei a fost dată afară după ce a fost prinsă cu nereguli financiare. PSD-iștii au descoperit că lipsește suma de 10.000 de euro. Revoltat, ea a declarat: „La cât s-a furat aici, ne uităm la 10.000 de euro?”

PSD-iștii susțin că suma a reapărut în „casa” PSD la câteva zile după incident. Chiar și așa, directoarea economică și-a dat demisia după ce a fost amenințată că va fi concediată.

Fostul trezorier, Mircea Drăghici, și directoarea economică, Gabriela Matei, au fost cei care s-au ocupat de rambursarea sumelor cheltuite la europarlamentare. AEP a decis să nu restituie însă banii folosiți în campanie, tocmai din cauza neregulilor descoperite la depunerea actelor. Drăghici figura ca reprezentant legal al partidului, dar nu se preciza ce funcție are în PSD, iar directoarea economică avea calitatea de mandatar financiar coordonator.

Directoarea economică a fost mandatată de Viorica Dăncilă pentru „depunerea cererii de rambursare”. Documentul a fost depus la AEP la finalul lunii iunie, când Dăncilă era președinte interimar al PSD.

PSD nu au putut demonstra în fața departamentului de control al AEP ce rol avea Mircea Drăghici în partid. Din acest motiv, Autoritatea Electorală a decis să nu ramburseze nici un leu din suma cerută de PSD – 3.38 milioane de lei.