Disperat că nu mai are bani pentru funcționarea statului, Ministerul Finanțelor vrea să pună ambasadele să-i spioneze pe românii din străinătate pentru ca Fiscul să le comunice taxele de plătit!


Proiectul Ministerului Finanțelor prevede ca ambasadele şi consulatele României din străinătate să îi identifice pe toţi românii stabiliţi în străinătate, pentru ca Fiscul să-i poată înregistra în Spaţiul Privat Virtual, portal prin care ANAF le va urmări rezidenţa fiscală şi le va comunica dacă au taxe de plătit în ţară.

Proiectul de ordin arată că este „necesară identificarea în străinătate, la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României, a persoanelor fizice în scopul înregistrării acestora ca utilizatori ai serviciului «Spaţiul privat virtual» (SPV)”.

Necesitatea vine, potrivit Finanţelor, din faptul că mulţi cetăţeni români domiciliază sau lucrează în străinătate şi din faptul că este interesul statului român de îndeplinire a obligaţiilor fiscale de către toţi contribuabilii, indiferent dacă sunt pe teritoriul României sau domiciliază/muncesc în străinătate.

Potrivit proiectului lansat de Minister, vor fi incluse în SPV mai multe documente, respectiv: chestionarele întocmite de persoana fizică la sosirea şi/sau plecarea în/din România, notificările privind rezidenţa persoanelor fizice prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cererea pentru eliberarea Certificatului de rezidenţă fiscală şi certificatul de rezidenţă fiscală.

Finanţele estimează că, în 3 luni de la adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a ordinului ce prevede aceste schimbări, vor fi create conexiunile între sistemele informatice ale Fiscului şi oficiile consulare sau ambasadele României. „În ceea ce priveşte implementarea acestora în SPV, s-a prevăzut o normă tranzitorie potrivit căreia aceasta se aplică în termen de 3 luni de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I. În ceea ce priveşte implementarea termenului de 3 luni, s-a apreciat necesar atât pentru crearea conexiunilor la sistemele informatice între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi oficiile consulare sau ambasadele României, cât şi pentru adaptarea sistemelor informatice”, arată proiectul citat de Agerpres.

Pentru obţinerea de informaţii referitoare la persoanele fizice care sosesc sau părăsesc teritoriul României şi care solicită rezidenţa fiscală în România sau solicită scoaterea din evidenţa organelor fiscale române, a fost elaborat un ordin al ministrului finanţelor pentru reglementarea unor aspecte privind rezidenţa în România a persoanelor fizice, care reglementează si formularele: „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei persoanei fizice la sosirea în România”; „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei persoanei fizice la plecarea din România”.

În baza datelor înscrise în chestionare şi în funcţie de prevederile Codului fiscal şi a convenţiei de evitare a dublei impuneri, organul fiscal competent va stabili şi va notifica persoana fizică dacă aceasta este rezidentă sau nerezidentă în România, dacă are obligaţie fiscală integrală în România sau va fi impusă numai pentru veniturile obţinute din România.