Edilul Sectorului 4, Daniel Băluță obligă școlile să încheie contracte de achiziții cu anumite firme și cu aprobarea lui. În joc sunt 21 de milioane de euro, pe care Băluță vrea să-i țină sub control.

Directorii școlilor din Sectorul 4 pot face achiziții publice "doar cu aprobarea prealabilă a primarului Sectorului 4". Aceasta este modificarea contractului de management administrativ-financiar dintre școli și primărie făcută de edilul Daniel Băluță.

Contractul standard este reglementat printr-un ordin al Ministerului Educației, însă Băluță ar fi adăugat clauze care îi pun pe directori la cheremul sau. Miza este de peste 21 de milioane de euro, potrivit unei anchete Recorder.ro.

Presiunea ISMB
Cei mai mulți directori s-au conformat, iar cei care au refuzat să semneze au fost chemați la inspectorat, unde li s-a transmis că ar face bine să accepte condițiile impuse de primar. Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucuresti este condus de Ioana Neacșu, colegă de partid a lui Daniel Băluță (PSD), care este și consilier general. Ea și-a propus ilegal soțul în Consiliul de Administrație al unei companii municipal.
A existat o excepție. Silvia Mușătoiu (foto), director la Colegiul Național Gheorghe Șincai, a refuzat să semneze.

Ea a fost chemată la ISMB la mijlocul lunii trecute.
"Inspectoarea generală mi-a dat o hârtie prin care îmi pune în vedere sa aplic legea și să semnez contractul impus de primărie. I-am transmis ca eu n-am refuzat niciun moment contractul impus de lege, ci clauzele impuse de primar. Prin acele clauze, primăria indică niște operatori economici pentru lucrări sau achiziții, iar școala trebuie să încheie contractul numai cu acei operatori economici. Nu este în regulă. În mod normal, școala are toate atribuțiile pentru a alege furnizorii, pentru a face achiziții, cu toată răspunderea care derivă din aceste operațiuni. Să indici de sus un furnizor este peste prevederile legale", spune Silvia Muțătoiu.

Contracte de 21 de milioane de euro


Contractele impuse de edil au fost semnate de directorii din Sectorul 4 încă din ianuarie 2017.
În vara aceluiași an, primăria a încheiat trei acorduri cadru în valoare totală de peste 100 de milioane de lei (21 de milioane de euro), prin care a stabilit firmele de la care școlile din sector vor face toate achizițiile. În caietele de sarcini, se menionează că primăria este împuternicită de toate unitățile școlare subordonate să semneze acordurile cadru în numele lor, fiind prezentată lista cu toate școlile din sector.