Președintele social democraților, Marcel Ciolacu, spune că PSD va merge singur la alegerile parlamentare, cu sigla formaţiunii, după exemplul Gabrielei Firea de la Primăria Capitalei.

„La alegerile generale, deoarece a fost un termen prevăzut de lege, acel termen a fost expirat, vom merge singuri la alegerile generale. Am luat exemplu de la doamna Gabriela Firea, care vrea să demonstreze că singură pe sigla Partidului Social Democrat, fără aranjamentele de culise cu unii şi cu alţii, pe sub masă sau la vedere, luptă să câştige şi eu sunt convins că doamna Gabriela Firea va câştiga”, a spus Ciolacu, la TVR 1, potrivit Agerpres.

El a precizat că a semnat un acord cu președintele Pro România, Victor Ponta, pentru formarea majorităţilor în consilii judeţene, urmând să semneze un astfel de acord şi cu președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.