În acest an, cadrele didactice vor beneficia de majorări salariale în două tranșe. Ministrul Educaţiei şi Cercetării Monica Anisie, a dat asigurări că banii necesari au fost prevăzuți în buget, iar profesorii vor primi cele două creşteri, de la 1 ianuarie şi de la 1 septembrie.

"Banii sunt prevăzuţi în buget, în Legea bugetului. Bugetul a fost aprobat. Nu înţeleg de unde să apară aşa ceva. Ministerul Educaţiei are prevăzut în buget banii şi pentru 1 ianuarie şi pentru 1 septembrie. Nu înțeleg de unde a pornit treaba aceasta, mai ales că Legea bugetului a fost promulgată. Noi am prevăzut în buget banii respectivi. Îi asigur pe colegii mei că vor fi aceste creşteri salariale", a declarat ministrul Educaţiei.


Monica Anisie a spus că Ministerul Finanţelor şi-a dat acordul atunci când s-a propus bugetul cu cele două creşteri salariale.

"Noi am spus dintotdeauna: PNL respectă Legea salarizării. Să lăsăm faptele să vorbească, şi nu manipulările altora", a mai afirmat ministrul.

Declarația ministrului vine în contextul în care în presă au apărut informaţii conform cărora profesorii nu ar mai primi majorarea salarială promisă.