Cunoscuta agenție de evaluare, Standard & Poor's, a revizuit perpectiva țării noastre, de la stabil la negativ, din cauza cheltuielilor făcute de fosta guvernare PSD. Ratingul României a rămas triplu B, adică la limita recomandată pentru investiții.

Explicația dată a fost legată de încetinirea ritmului de creștere a economiei României și creșterea deficitului bugetar. Agenția invocă în motivare cheltuielile făcute de fosta guvernare și lipsa sincronizării politicilor economice, o capacitate administrativă scăzută și corupția.

Standard & Poor's avertizează chiar că sunt în pericol de a nu mai fi realizate nici obiectivele bugetare din perioada 2020-2022.

Deciziile agențiilor de rating sunt printre principalii factori relevanți pentru investitorii care doresc să implementeze proiecte într-un anumit stat sau într-o anumită zonă.