De la 1 ianuarie 2020, vom scăpa de supraacciza pe carburanţi şi supraimpozitarea contractelor part-time. Decizia aparţine Camerei Deputaţilor, care a aprobat astăzi un proiect de lege în acest sens, cu 280 de voturi pentru.

Deputata PSD Roxana Mînzatu, fost ministru al Fondurilor Europene, a fost singura care nu a votat proiectul, iar deputaţii Remus Borza şi Nicolae Andrei s-au abţinut.

Iniţiativa proiectului aparţine unor parlamentari PNL, care susţin că, de anul viitor vor scădea preţurile la pompă.

"Victorie la votul final din Camera Deputaţilor! Preţul carburanţilor va scădea la începutul lui 2020 pentru că supraacciza a fost eliminată! Am reuşit să eliminăm o măsură care a făcut viaţa amară multora dintre dumneavoastră. Cu majoritate de voturi, Camera a adoptat propunerea noastră legislativă de eliminare a supraaccizei la carburanţi.

Consecinţa va fi că, de la începutul anului viitor, benzina şi motorina se vor ieftini. Asa cum s-au ieftinit şi după prima eliminare a supraaccizei, în perioada ianuarie-august 2017. Amintiţi-vă că în iulie 2017, fără supraacciză, preţurile la benzină şi motorina erau printre cele mai ieftine din Uniunea Europeană", a scris deputatul PNL Robert Sighiartău pe Facebook.

Olguţa Vasilescu i-a contrazis pe liberali, în plen, deşi a votat proiectul.

"Pierdeţi 4,5 miliarde de la bugetul statului. 1,5 miliarde pentru impozitatea part-time şi 3 miliarde pentru supraacciză. Supraacciza am eliminat-o şi noi şi ne-am trezit că preţul la pompă nu a scăzut. Pot să pun pariu că nici acum nu o să scadă”, a declarat Vasilescu.