Ca orice sărbătoare mare, și Ȋnălțarea Domnului vine cu o serie de tradiții și obiceiuri pe care românii le respectă pentru a avea belșug, noroc și sănătate ȋn anul ce vine.

Sărbătoarea de astăzi mai este numită și Ispas. Conform tradiției, Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit momentul ȋn care Domnul S-a Ȋnălțat, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

Ispasul mai este numit şi Paştele Cailor, după o legendă populară, conform căreia, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiti, dar caii şi-au cam dat în petec. Atunci, Maica Domnului a zis ca aceste animale să nu fie sătule decât în joia din săptămâna a şasea de după Paşti.

În anumite zone se ţin Moşii de Ispas. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevarat s-a înălţat!”.

La sat, în această zi, dupa terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credincioşii în câmp pentru a sfinţi apa folosită la stropitul semănăturilor. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

Oamenii se ating cu leuştean, pe care îl pun şi la ferestre, ca să fie feriţi de rele şi de boli. Vitele sunt bătute şi ele cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.

Sărbătoarea Înălțării Domnului este considerată zi de reconciliere, de împăcare cu rudele şi prietenii din comunitatea în care au domnit resentimentele.

Pentru sporul casei se adună flori de alun.

De asemenea, tot pentru sporul casei, este bine ca fiecare gospodină să împartă în această zi căniţe cu lapte dulce în care se fierbe păsat.

Nu se mai fac semănături după Ispas.

Semănăturile trebuie să se facă până în ziua de Ispas; când se continuă şi după această dată, ele nu vor da roade.

Praznicul Înălţării Domnului este ultima zi din an când creştinii ortodocşi înroşesc ouă, prepară bucate tradiţionale asemănătoare cu cele de la Paşti pe care le sfinţesc la biserică .

Oamenii se salută cu formulele „Hristos s-a înalţat!” şi „Adevărat s-a înălţat”.

Pentru vigoarea fizică şi spirituală a membrilor familiei, pentru ca paguba să ocolească o gospodărie, în această zi nu se înstrăinează nici un obiect din casă, nu se împrumută bani, sare şi chibrituri.

Nu se dau chibrituri (care sunt surse de foc), pentru că, tot anul, gospodarul care încalcă tradiţia va fi hulit şi membrii familiei vor avea inima rea ca focul; de asemenea, nu se dă din casă sare, pentru că vacile din gospodăria respectivă nu vor avea lapte gras.